Busola Viitorului

Timp de trei zile consecutive, s-a desfășurat la Liceul Decebal, evenimentul „Busola Viitorului”, un proiect Rotary dedicat adolescenților, menit să îi ajute să își descopere identitatea, valorile și direcția în viață.
Un proiect coordonat de colega noastră psiholog și psihoterapeut Alina Mirică.
La întâlniri, au participat și colegi de-ai noștri, care au împărtășit din experiențele lor profesionale din diverse domenii precum: psihologia, medicina, actoria, jurnalismul, marketingul și publicitatea.
Liceenii au avut ocazia să realizeze exerciții de autocunoaștere și să participe la activități de grup, în cadrul cărora au putut să adreseze întrebări, îmbogățindu-și astfel cunoștințele și perspectivele despre carierele pe care le pot urma. Această experiență interactivă a fost nu doar informativă, ci și inspiratoare, oferind liceenilor instrumentele necesare pentru a naviga cu mai multă claritate spre viitor.
Pentru rotarienii prezenți, experiența a fost una deosebită!
In perioada următoare se vor realiza astfel de proiecte și în alte orașe!

Trimite:

Alte activităţi:

„Busola Viitorului” la Hârșova

Clubul Rotary Cetatea Tomis a desfășurat o nouă etapă a proiectului „Busola Viitorului”, în orașul Hârșova, un program dedicat adolescenților, menit să îi sprijine în descoperirea propriilor valori, a potențialului

„Busola Viitorului” la Mangalia

Clubul Rotary Cetatea Tomis Constanța împreună cu Clubul Rotary Mangalia au continuat astăzi proiectul „Busola Viitorului” – o inițiativă Rotary dedicată adolescenților, creată pentru a-i ajuta să își descopere identitatea,

Rotary promovează un stil de viață sănătos

Rotary Club Cetatea Tomis a fost astăzi din nou implicat activ într-un proiect dedicat sănătății comunității, demonstrând prin acțiuni concrete, angajamentul rotarienilor față de educație și prevenție.Colegele noastre, Sorina Ispas

Despre noi

Afiliați

© 2026 – Rotary CETATEA TOMIS Constanta – District 2241 Romania & Rep. Moldova