Împreună pentru comunitate Ford și Rotary

Ford Romania, Ford Philanthropy și Rotary Cetatea Tomis Constanța – Împreună pentru comunitate.
     În spiritul generozității și al solidarității, Ford România, în parteneriat cu Rotary Club Craiova Probitas și Rotary Club Cetatea Tomis, azi a desfășurat cu succes proiectul Caravana #CondusiDeBineFORD, aducând bucurie și sprijin în comunitățile din satele Palazu Mic, Sibioara și Piatra.
     Cu ocazia acestei zile speciale, voluntarii proiectului au oferit 75 de pachete consistente cu alimente, transformându-le în 75 de zâmbete sincere și recunoscătoare. Familiile din aceste localități au fost profund impresionate de gestul de solidaritate, care a adus lumină și speranță în casele lor.
     Aducem mulțumiri deosebite partenerilor implicați:
– Ford și Rotary Club Cetatea Tomis pentru inițiativă și implicare activă;
– Doamnei Floriana Petre, director al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Piatra, pentru sprijinul oferit;
– Membrilor Rotary Cetatea Tomis: Ionuț Paris și Andrei Rădulescu, pentru dăruirea și implicarea lor cat și președintelui în exercițiu Aida Ciortan pentru că a adus acest proiect în favoarea zonei noastre- Dobrogea;
– Doamnei Tișu Nicoleta, coordonator al proiectului, și doamnei Mihaela Drugă responsabil de structura Piatra, pentru organizare și dedicare exemplară.
     Proiectul „Caravana #CondusiDeBineFORD” este o dovadă că, împreună, putem construi o comunitate mai bună, în care bunătatea și sprijinul reciproc să fie valori autentice și durabile.

Trimite:

Alte activităţi:

Sprijinim modernizarea bronhologiei constănțene

Rotary Club Cetatea Tomis Constanța a predat astăzi Spitalului de Pneumoftiziologie Constanța două echipamente medicale esențiale pentru activitatea Compartimentului de Bronhologie: un aparat de anestezie Mindray A5 și un monitor

Caravana „Conduși de Bine”

Caravana „Conduși de Bine”: Rotary Club Cetatea Tomis și Ford România au adus speranță în comunitatea din Mihail KogălniceanuÎntr-un efort comun de a sprijini comunitățile vulnerabile, Rotary Club Cetatea Tomis, în

„Busola Viitorului” la Hârșova

Clubul Rotary Cetatea Tomis a desfășurat o nouă etapă a proiectului „Busola Viitorului”, în orașul Hârșova, un program dedicat adolescenților, menit să îi sprijine în descoperirea propriilor valori, a potențialului

Despre noi

Afiliați

© 2026 – Rotary CETATEA TOMIS Constanta – District 2241 Romania & Rep. Moldova