Clubul Rotary și Interact Cetatea Tomis Constanța împreună cu clubul Rotary și Interact Mangalia au organizat astăzi, pentru al doilea an consecutiv, conferința „Drogurile, de la fascinație la dependență”. Un proiect al Districtului 2241 România și Republica Moldova, cel mai puternic program antidrog pe care-l are România. Până în prezent au reușit să intre în program peste 35.000 de beneficiari, copii, profesori, directori de instituții și părinți. Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură Mangalia și la Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, reunind peste 550 de participanți, elevi, profesori și reprezentanți ai instituțiilor școlare locale. Conferința a fost susținută de Pr. Dr. Cătălin Țone, expert antidrog și autor al volumului „Marijuana, zborul spre iad”, care a captat atenția participanților printr-o abordare interactivă, inspirată din modelul norvegian. Prezentarea a inclus imagini și materiale video cutremurătoare, ilustrând efectele devastatoare ale consumului de droguri asupra tinerilor. În prima sesiune, desfășurată la Casa de Cultură Mangalia, au participat peste 400 de elevi și profesori de la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” și Colegiul Economic Mangalia. Atmosfera a fost una dinamică, marcată de întrebări și discuții pertinente. La finalul prezentării, participanții au primit exemplare din cartea autorului și materiale promoționale menite să sublinieze riscurile consumului de substanțe interzise. Cea de-a doua sesiune, care a început la ora 15:00, a avut loc în Sala Liceului Teoretic „Callatis” Mangalia, cu participarea a peste 150 de elevi și cadre didactice. Dezbaterile s-au axat pe două teme de mare interes pentru comunitatea locală: Prevenirea consumului de substanțe interzise; Îmbunătățirea managementului interinstituțional al situațiilor de violență din mediul școlar. Totodată, în cadrul evenimentului, au participat doi tineri fost dependenți de droguri și reabilitați, care și-au expus povestea emoționantă în fața celor prezenți. „Dincolo de măsurile legale, judiciare și medicale pe care statul, prin instituțiile sale abilitate, le ia și de pârghiile punitive și de tratament pe care le uzitează, consider că, sunt la fel de importante aceste întâlniri cu tinerii, în care, atât exemplele pozitive ale celor care au reușit să renunțe la consum, cât și, din păcate, cele negative, uneori fatale, au un rol determinant în a convinge adolescenții să nu aleagă calea dependenței. Prevenirea, cunoașterea consecințelor teribile în toată amploarea lor și dialogul sincer sunt instrumente la fel de importante, pentru că, așa cum se poate vedea, post factum, situațiile devin mult mai complicat de soluționat și, uneori, pot lua o turnură către un deznodământ tragic”, a declarat la finalul evenimentului Prof. Dr. Cătălin Țone. Conferința „Drogurile, de la fascinație la dependență” continuă să reprezinte o platformă valoroasă de informare și prevenție, având un impact semnificativ asupra tinerilor și comunității școlare din județul Constanța.
Conferința “Drogurile, de la fascinație la dependență”
Astăzi, începând cu ora 11:00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin Constanța s-a derulat conferința interactivă, pe model norvegian, “Drogurile, de la fascinație la dependență”, activitate desfășurată în cadrul unui proiect organizat de Rotary Cetatea Tomis Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Peste 700 de elevi, profesori și manageri școlari au luat parte la conferința condusă de expertul antidrog Pr. Dr Cătălin Țone, autor al volumului intitulat „Marijuana, zborul spre iad”, și una dintre vocile cele mai competente în domeniu, care le-a prezentat participanților imagini, sau scurte filme cu imagini cutremurătoare ale unor tineri drogaţi, surprinşi de poliţie sau ajunşi în spitale. Totodată, în cadrul evenimentului, un tânăr fost dependent de droguri și-a expus povestea emoționantă în fața celor prezenți. Tinerii au fost foarte interesați și impresionați de prezentarea făcută, de cazuistica cuprinsă atât în carte cât și în scurtele filme proiectate, s-au pus întrebări și s-au făcut comentarii și remarci foarte pertinente. La final s-au distribuit exemplare din cartea dlui. Cătalin Țone și materiale promoționale care să le amintească tinerilor despre imensele pericole la care se expun prin consumul de droguri. „Dincolo de măsurile legale, judiciare și medicale pe care statul, prin instituțiile sale abilitate, le ia și de pârghiile punitive și de tratament pe care le uzitează, consider că, sunt la fel de importante aceste întâlniri cu tinerii, în care, atât exemplele pozitive ale celor care au reușit să renunțe la consum, cât și, din păcate, cele negative, uneori fatale, au un rol determinant în a convinge adolescenții să nu aleagă calea dependenței. Prevenirea, cunoașterea consecințelor teribile în toată amploarea lor și dialogul sincer sunt instrumente la fel de importante, pentru că, așa cum se poate vedea, post factum, situațiile devin mult mai complicat de soluționat și, uneori, pot lua o turnură către un deznodământ tragic”, a declarat la finalul evenimentului Prof. Dr. Cătălin Țone, mulțumind în același timp organizației Rotary. Evenimentul de la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin Constanța a fost urmat de o conferință derulată la Biblioteca Județeană I.N. Roman Constanța (aulă), ora 15.00, cu participarea reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Constanța, ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, ai Biroului de Siguranță Școlară Constanța, ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța și a directorilor unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru. În cadrul evenimentului au fost abordate două teme de interes pentru instituțiile școlare și comunitate: prevenirea și îmbunătățirea managementului interinstituțional al situațiilor de violență din mediul școlar și prevenirea consumului de substanțe interzise, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța.